SKIRT BIKE CLUJ 2012 - sambata 20 octombrie ora 15:00 - promenada de toamna a biciclistelor clujence

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

SKIRT BIKE CLUJ 2012 - sambata 20 octombrie ora 15:00 - promenada de toamna a biciclistelor clujence

Mesaj  marius-ciclistu la data de Vin Oct 19, 2012 7:11 am



Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

Informatie de presa:

SKIRT BIKE CLUJ 2012
20 octombrie - promenada de toamna a biciclistelor clujence

Sambata 20 octombrie 2012 incepe la ora 15:00 in Parcul Central prima
promenada a biciclistelor clujence in seria SKIRT BIKE CLUJ, organizata
de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si Skirt Bike. Sunt invitate sa
vina pe doua roti, in tinute cochete, toate fetele, domnisoarele si
doamnele pentru care bicicleta este un mijloc firesc de deplasare
cotidiana in oras si care cred ca merita aratat si altora ca este
perfect compatibil cu eleganta si feminitatea.

Coloana de bicicliste imbracate sic va urma in ritm lejer un traseu de
circa o ora pe strazi din zona centrala a Clujului, iar la final
participantele vor avea parte de mai multe surprize pregatite de
organizatori si sponsori si vor putea discuta despre experienta de a
circula pe doua roti in Cluj, despre oportunitati si probleme, solutii
si perspective, despre ce e de facut ca sa devina o normalitate imaginea
unei bicicliste imbracate elegant si sa existe respectul din partea
altor participanti la traficul rutier.

Prin aceasta actiune, Clujul se alatura altor 8 orase din Romania care
deruleaza manifestari Skirt Bike, un concept initiat acum trei ani la
Bucuresti de entuziastele Oana Deliu si Andreea Toader si raspandit apoi
la nivel national. Skirt Bike s-a dezvoltat plecand de la programul
"VeloBello" www.velobello.ro al Asociatiei "Bate Saua" Bucuresti,
generat in campania "Velorutia" www.velorutia.ro sub egida Federatiei
Biciclistilor din Romania (FBR), cu radacini in demersul "Elegant pe
Bicicleta" din 2008 al Clubului de Cicloturism "Napoca" (CCN), toate
bazate pe deschizatorul de drum proiect "Cycle Chic" lansat initial la
Copenhaga si raspandit intre timp pe plan mondial, ca demers de
combatere a prejudecatilor privind compatibilitatea utilizarii
bicicletei ca mijloc cotidian de deplasare urbana in scop utilitar cu
eleganta vestimentara.

Itinerarul marsului pe doua roti din 20 octombrie este: Parcul Central
"Simion Barnutiu" (din fata Casinoului) - str.George Cosbuc - str.
Cardinal Iuliu Hossu - str. Emil Isac - str.Memorandumului - str. Petru
Maior - p-ta Lucian Blaga - str. Napoca - p-ta Unirii - bd.Eroilor -
p-ta Stefan cel Mare - p-ta T.Cipariu - p-ta Stefan cel Mare - p-ta
Avram Iancu - str.Cuza Voda - p-ta Mihai Viteazu - str.Regele Ferdinand
- p-ta Unirii - str.Memorandumului - Calea Motilor - str.George Cosbuc -
str. Uzinei Electrice - pista de biciclete de pe malul Somesului -
pasarela - bd. 1 Decembrie 1918 - podul Garibaldi - Parcul Central
"Simion Barnutiu" .

"Asteptam la aceasta promenada biciclistica doamnele si domnisoarele sa
pedaleze sub soarele toamnei clujene in tinute feminine, naturale, sa
promoveze un stil de viata activ si sanatos pentru ele, pentru mediu si
pentru comunitate, sa-si plimbe copiii si sa se simta minunat alaturi de
prietenele lor! Fie ca vor veni in fusta sau rochie, fie ca vor alege
tocuri sau balerini, palarii sau esarfe, flori si entuziasm, clujencele
vor incerca sa demonstreze ca pedalatul infrumuseteaza. Feminitatea
exista si pe doua roti!" a declarat Ioana Potra, coordonatorul
programului "Skirt Bike Cluj".

Simona Pop, presedintele Clubului de Cicloturism "Napoca" (CCN) a
adaugat: "Noi, fetele si femeile bicicliste din Cluj, ne dorim ca,
dincolo de un eveniment placut de socializare si cu conotatii mondene,
de lifestyle, sa fim si ambasadoare ale mersului pe bicicleta in fata
autoritatilor locale, mass-mediei si publicului, sa atragem atentia
asupra situatiei actuale a pistelor de biciclete, a rastelurilor
publice, a intregii infrastucturi biciclistice existente, promise sau
necesare in Cluj-Napoca, in contextul mai larg al unei mobilitati urbane
durabile care deocamdata lipseste orasului nostru".

Urmatoarea editie de Skirt Bike va avea loc in primavara anului 2013 si
va fi coordonata cu actiunile similare din alte orase, ce urmeaza a fi
centralizate informational pe site-ul www.skirtbike.ro. Skirt Bike Cluj
are caracter complementar celorlalte actiuni de promovare a utilizarii
bicicletei in Cluj, cum sunt actiunile de lobby, proiectiile publice
foto-video si marsurile lunare ale biciclistilor clujeni, ce pot fi
urmarite pe www.ccn.ro si www.reactieinlant.ro.

Directorul executiv CCN Radu Mititean a subliniat ca, desigur, baietii
si domnii sunt si ei bineveniti sa pedaleze, eleganti pe bicicleta, in
urma biciclistelor, in cadrul Skirt Bike Cluj, sa admire, fotografieze
si felicite cele mai sic participante si sa ofere la final flori
partenerelor lor care au contribuit astfel la reducerea perceptiei
publice gresite ca bicicleta ar fi legata in mod necesar de ideea de
sport sau de efort, de un anumit tip de echipament, si deci mai putin
conciliabila cu eleganta vestimentara.

"Este firesc faptul ca CCN e implicat in Skirt Bike" a explicat
vicepresedintele CCN Oana Tosa, "pentru ca, dincolo de implinirea a doua
decenii de actiuni pro-biciclistice de toate tipurile, ce nu puteau
omite si aceasta tema specifica, e de remarcat ca de 15 ani functia de
presedinte al asociatiei noastre este ocupata de persoane de gen
feminin, iar de 9 ani incoace majoritatea in Comitetul Director este
detinuta de fete! Si asta in conditiile in care se fac alegeri la
fiecare doi ani, prin vot secret, iar majoritatea membrilor clubului
sunt de genul masculin, dar se pare ca recunosc in mod constant
calitatile de lider ale colegelor de club".

Voichita Bodea, o alta membra a Comitetului Director al Clubului de
Cicloturism "Napoca", a amintit ca CCN, ca organizatie cu cea mai mare
vechime in Romania in domeniul promovarii biciclismului utilitar si
recreativ, a constatat si documentat in studiile efectuate faptul ca,
dincolo de infrastructuri lipsa sau proaste, exista si probleme
specifice imateriale, inclusiv mentalitati si prejudecati ce duc la o
imagine publica nefavorabila a biciclistilor in general si a
biciclistelor in mod special. Aceasta realitate, pe care CCN o combate,
a generat un anumit deficit si o anumita retinere pentru femei in a
utiliza bicicleta, dar situatia este in curs de ameliorare, cu
contributia activa a campaniei "Skirt Bike".

Prezenta editie a Skirt Bike Cluj este organizata de Clubul de
Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro in parteneriat cu Skirt Bike
Bucuresti www.skirtbike.ro, cu sprijin din partea reactieinlant.ro si
sponsorizare din partea magazinelor de biciclete BIKE SPORT
www.bikesportcluj.ro si MUSHROOM BIKE SHOP www.mushroombikeshop.ro si a
ELENA COVACI - Fashion Designer si Broderii Dragutze.

Ioana Potra - coordonator program Skirt Bike Cluj
skirtbikecluj@yahoo.ro 0753-253331

Radu Mititean - director executiv CCN
office@ccn.ro 0744-576836

Afisul evenimentului si alte detalii si la:
http://www.facebook.com/pages/Skirt-Bike-Cluj/420153438044994
avatar
marius-ciclistu
Admin

Numarul mesajelor : 165
Varsta : 31
Localizare : cluj/oradea
Reputatie : 0
Data de inscriere : 01/09/2008

Vezi profilul utilizatorului http://marius-ciclistu.go.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum